Viata la tara

Astazi am intrat pentru prima oara pe un alt blog " Viata la tara" si am gasit un interviu care mi-a mers la suflet.

Am avut in anii trecuti impresia ca stilul meu aparte de a privi viata si lucrurile , de altfel de neinteles de foarte multa lume, ma va transforma intr-o adevarata ciudata a societatii. Ajunsesem , atunci cand cunosteam persoane noi, sa imi fie teama sa ma exprim, sa spun ceea de gandesc de fapt, sa comentez evenimentele din jurul meu din punctul personal de vedere.
Orice intrebare cu trimitere spre subiectivism imi dadea o stare de nervozitate izvorata din acea limitare sociala a raspunsului. Niciodata nu poti spune ceea ce simti cu adevarat, tot timpul trebuie sa spui ceva sa inteleaga si ceilalti si mai ales sa nu fi luat drept nebun.

Pentruca imi place sa vorbesc, am gasit blogul, ca fiind acel pseudonim sub care iti exprimi adevarata personalitate si unde poti sa spui nelimitat si necenzurat ceea ce gandesti.

Viata la tara dupa ce ai trait-o atata timp la oras este un act de vointa si o responsabilitate pe care doar acele persoane care isi cunosc prioritatile si ingredientele fericirii , pot sa si le asume argumentat.

Viata la tara, asa cum mai spuneau si altii, nu este pentru oricine, sau este pentru oricine care vrea sa vada si si sa cunoasca si ceea ce e dincolo de limitarile urbane.

Nu am trait niciodata la tara, nu am avut bunici la tara si din momentul in care m-am mutat, parca am inceput efectiv sa traiesc. Tot timpul cauti acel ceva care sa te linisteasca interior, acel loc harazit tie si care sa te completeze perfect.

Cand am vazut prima oara terenul am simtit energia pamantului si am intrat rapid intr-o rezonanta cu el.

Niciodata nu mi-am dorit sa ajung acasa mai repede de la munca, nu imi mai doresc vacante, calatorii, simt ca acasa sunt intr-o deplina vacanta indiferent cata treaba este de facut.

Curtea este in permanenta schimbare, plantezi ceva, apoi vezi cum creste, vezi cum toate elementele interactioneaza, plante cu plante, plante cu animale.

Am inceput sa recunosc si eu dupa frunza marul, caisul, prunul, ciresul, a inceput sa nu-mi mai fie teama de paianjeni pentru ca ma ajuta si ma scapa de multe gaze care invadeaza terasa si tot asa.

Am realizat ca pentru a fi fericit nu trebuie sa te lupti cu natura ci pur si simplu sa faci parte din ea. Ai si tu locul tau in lantul firesc al lucrurilor , e de ajuns sa constientizezi lucrul asta, nimic mai mult.