Individul vs sistemul de valori

Cea mai frumoasa perioada din viata unui om este , dupa mine, copilaria. La varsta aceea suntem liberi in gandire, suntem sinceri si curati in gesturi, nu percepem limitarile realitatii, nu primim si nici nu invatam prea multe din setul de reguli ale conduitei in viata.

Pe masura ce crestem, lumina din ochi se stinge, mintea refuza sa mai depaseasca limita constientului, a realitatii, uitam sa fim vizionari, incepem sa ne punem prea multe intrebari, incepem sa concuram cu noi si cu cei din jur si sfarsim prin a fi ancorati profund intr-un sistem de valori care de multe ori nu ne caracterizeaza si in care nu ne simtim bine.

Ca o paralela, parca cineva ne arata o pereche de pantaloni cu o anumita croiala si toata viata alergam si facem o gramada de lucruri pentru a putea incapea perfect in acea pereche de pantaloni uitand de faptul ca ne-am nascut in pielea goala si ca putem alerga prin curte si in chiloti verde fosforescent, daca asta ne dorim.

Nu ai terminat o facultate, nu ai o casa pe pamant, o familie cu 2 copii , o masina mare, frumoasa, un cont in banca, inseamna ca nu ai reusit in viata.

Intrebi pe careva pe strada: Ce faci? Cum iti este?
Daca vei primi un raspuns de genul: Sunt bine, imi merge bine, am salariu bun, mi-am luat masina, un apartament, m-am casatorit, asteptam un copil. Ne dorim chiar 2....., am cam tot ce mi-am dorit in viata...... pleci multumit cu raspunsul primit si chiar invidios pe reusita in viata a respectivului.

Daca cineva ti-ar raspunde: Sunt fericit. Mi-am dorit de mic sa ma dau cu parapanta si zilele trecute am reusit sa fac asta. A fost senzational. Lucrez la o firma, nu foarte bine platit, insa stii... mi-au iesit rosiile in gradina. Le-am pus prima oara in toamna si acum sunt pline de viata......Hmmm... nu m-am casatorit, am pe cineva, ne iubim, nu simtim sa facem pasul asta. Ne dorim un copil, daca o sa putem sa-l avem o sa infiem unul.... dar stii? sunt si trist in acelasi timp. Mi-a murit ieri pisicul. Am plans o zi intreaga dupa el, imi era drag, ii cunosteam toate obiceiurile... si cam atat.


iar tu pleci spunandu-ti in gand: " Saracul.... e dus cu capul, cred ca din copilarie i se trage.."

Si cata dreptate ai atunci spunand asta. Din copilarie ni se trage la toti. Unii insa au sansa sa isi pastreze deschise anumite canale de comunicare cu universul absolut si tocmai ei sunt handicapatii unui sistem de valori pe care nici macar nu stim cine l-a inventat si brevetat.

Si ca sa raspund la vesnica intrebare -raspuns " De ce nu ai ramas in America? nu ai avut sansa sa reusesti?" am sa spun ca sunt cat se poate de recunoscatoare americii pentru faptul ca m-a facut sa realizez exact ceea ce imi doresc de la viata si ceea ce ma face pe mine personal fericita. Iar aceste lucruri nu le-am gasit acolo, insa am gasit reversul lor.

Mentionez, ca nu mi-am dorit un masina ( desi am una), as fi de mii de ori mai incantata sa ma pot deplasa cu bicicleta peste tot( dar este dificil la distante foarte mari, asa ca masina este o necesitate), nu imi doresc telefonul mobil pe care il am ( mi se pare mult mai frumoasa viata fara telefon si televizor), nu imi doresc sa am multi bani, nu imi doresc multe din sistemul actual de valori.

Imi doresc:
- sa ajung mai repede de la servici acasa si sa ma bucur de prezenta si voiciunea cainilor mei
- sa ajung acasa sa imi ud plantele si gardul viu si pomii
- saajung acasa si sa rad toata seara impreuna cu sotul meu
- sa ajung acasa sa studiez fiecare colt de curte, sa vad cum se trasforma, cum face floare un trandafir, cu zboara un fluture mov , cum bazaie o albina agitata sa culeaga polen
- sa ajung acasa si sa imi incarc bateriile cu toata energia pozitiva a locului si sa ma bucur de o gramada de lucruri marunte pe care imi este si greu sa le descriu, iar multora dintre voi foarte greu sa le intelegeti.

Asadar aleg! Aleg benevol sa fiu handicapatul sistemului actual de valori.