O zi de Mai la Belciugatele

Duminica seara in jurul orei 21.00 am ajuns acasa, in satul Candeasca din Comuna Belciugatele. Tot drumul de la aeroport pana acasa l-am petrecut meditand. Pe de o parte imi parea rau ca am facut saltul in trecut revenind acasa, iar pe de alta parte ma incercau anumite emotii de bucurie gandindu-ma la intalnirea pe care o sa o am cu restul formatiei "Doinele de Belciugatele", asa cum ne intitulam noi: eu, sotul meu, cainii Nero si Sasha si motani Rahan si Zorro.

De cum m-am dat jos din masina in fata portii, mi-am adus aminte de ce imi e draga mie viata la tara si de ce nu am ales sa raman in USA cand am avut ocazia sa o fac. Motivul principal este AERUL. Nicaieri nu am respirat un aer mai drag ca cel de acasa, o impletire dulceaga de mirosuri diferite si contradictorii, mirosul zecilor de salcami infloriti de pe malul apei, mirosul balegarului de oaie din curtea vecinului, mirosul ierbii proaspat cosite si mirosul fanului ars de pe malul opus.

Nu mi-am vazut gradina de o saptamana si parca vrand sa isi exprime bucuria revederii, fiecare planta incerca sa iasa in evidenta si sa imi ureze un Bun revenit!. Copacii parca erau mai frumosi, gardul viu s-a ridicat parca de pe vine, trandafirii si-au scos bobocii la lumina.

Cei doi catei nu mai pridideau cu inghesuiala printre picioarele mele, iscandu-se chiar o cearta din gelozie pentru atentia mea. Varfurile pantofilor mi-au fost umezite de semnele lor inocente si sincere de bucurie.

Admirand toate aceste detalii, am auzit in spate vocea sotului meu spunand:" Bine ai venit acasa, Sefa! Ne-a fost dor de tine si te asteapta atatea lucruri de facut!"

Linistea serii, oracaitul micilor broscute, cantecul greierilor, latraturile cainilor din vecini au completat tabloul feeric al unei seri obisnuite de Mai..... la tara.

Dintr-o data vorbele lui Creanga isi divulga adevaratul inteles in adancul sufletului tau :" Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul ... [ in care convietuiesc] ... mi se umple sufletul de bucurie "