vineri, 29 mai 2009

Secvente de jurnal - partea a-2-a




In paralel am contactat mesterii, la recomandari, o echipa din Pitesti ( la inceput am crezut ca sunt din Bolintinul de Vale- seful lor era de acolo, mai tarziu am aflat ca sunt de loc de pe langa Pitesti) - 10 baieti.

Urma sa facem organizarea de santier, deci trebuiau asigurate apa curentul si dormitul. Dormitul l-am rezolvat simplu, si-au facut baraca din scandura. Curentul, pentru ca nu avem stalp tras la teren, am tras fir de la un vecin de la 70m distanta. AM contactat o echipa de forat put si am sapat putul la 25 m adancime, tuburi de pvc, pana la a doua panza.

S-a inceput lucrarea. Cum nu se putea sapa la mana, deoarece pamantul era foarte foarte tare, s-a adoptat solutia cu tractorasul, sapatura mecanizata. Cum noi nu discutasem de asa ceva, am convenit ca suntem de acord, cu conditia sa o suporte ei din ceea ce trebuie sa le dam . A doua zi de dimineata s-au sapat santurile si a treia zi , pe la pranz s-a turnat fundatia.

Au trecut la cofratul elevatiei. AM descoperit ca desi credeam ca nu e panta, nu se observa asa bine, s-a obtinut o diferenta de nivel in punctul cel mai coborat de 95 cm. Asta e. Ce sa facem acum , sa nu mai turnam? am turnat elevatia tot cu cifa dupa care s-a trecut la armarea placii.

PE 26 Iunie in cea mai calduroasa zi din Romania pana atunci, s-a turnat placa. Am inceput ca 2 proprietari disperati sa o udam. pentru ca eu aveam concediu iar sotul meu are concediu fara plata luat ca sa stea acolo la santier, ne-am instalat cartierul general intr-un cort, langa baraca muncitorilor. Dupa ce s-a turnat placa, muncitorii au plecat. Seara s-a pornit o vijelie atat de mare care pur si simplu ne-a luat cortul pe sus, lasandu-ne ca in desene animate doar in pijama. Ne-am mutat repede in baraca muncitorilor ( norocul nostru ca plecasera) si am dormit acolo o noapte. A doua zi am inceput sa mergem pe camp sa ne adunam lucrurile. Le-am gasit pe toate.

Secvente de jurnal - partea 1


Cum jurnalul casei mele deschis pe un anumit forum, probabil ca il voi inchide destul de curand, m-am hotarat sa fac un rezumat al aventurii casei mele, cu bune si rele , pentru a-mi amintii in viitor de aceasta etapa a casei.
jurnalul va fi sectionat in mai multe parti pentru o mai buna cronologie a lucrurilor.

"M-am decis sa deschid un jurnal al casei mele pentru a impartasii si altora din experienta ridicari casei. Mie mi-au fost de folos si inca imi mai sunt de folos multe informatii de pe acest forum de constructii. Sper ca la randul nostru, cei care am beneficiat de ele, sa ne facem datoria de a impartasii experienta proprie si altora.

Astea fiind zise, iata cum incepe povestea mea. Casa noastra a pornit ca si idee acum 4 ani ( anul relatarii era 2007 ), cand ne-am cumparat terenul din Comuna Belciugatele sat Candeasca in suprafata de 2000 mp.

Deoarece locuiam la bloc, intr-o garsoniera ne-am gandit ca in cazul in care va aparea un copil, spatiul garsonierei va fi prea mic pentru noi deci va trebui sa ne mutam. Cum preturile la apartamente sunt aberant de mari si eram proaspetii posesori de teren, am luat decizia de a ne muta la casa, c tot ce inseamna bune si rele, beneficii si greutati.

Am inceput sa cautam proiecte de case. Criteriul principal de cautare era compartimentarea cat mai frumoasa, 3 dormitoare si un living spre spatele casei, ca sa putem beneficia de privelistea lacului. Ne doream o casa frumoasa si la interior si la exterior. Am epuizat site-urile romanesti , negasind nimic care sa ne placa si am trecum la cele americane pana ne-am oprit la un model reprodus de arhitect.

Sa nu credeti ca la solutia aceasta s-a ajuns asa usor. NU, s-au dus lupte in familie. Unul vroia sufrageria mare, altul vroia bucataria mare si tot asa. Unul argumenta beneficiile casei pe 2 niveluri, altul placerea casei pe un singur nivel. Dupa lungi discutii, schite, reveniri la schite, argumente si contraargumente am ajuns dupa 3 ani la formula de mai sus agreata in unanimitatea celor 2 membrii ai familiei.

Odata decisa solutia, care oricum nu era inca pusa pe hartie de un arhitect, am stabilit care sunt riscurile demararii unui asemenea proiect. Am decis sa vindem garsoniera si un teren care il aveam in statiunea Borsec si cu banii respectivi sa ne apucam de casa si sa facem cat mai multe din ea. Idealul era sa o acoperim , s-o inchidem cu geamuri si usi si eventual sa ne putem muta intr- camera. Restul finisajelor le vom face cu timpul ( adica cam in 4-5 ani). Deviza de pornire era : Las' ca nici bunicii nostri nu au ridicat toata casa odata si se dormea claie peste gramada in bucataria de vara. daca ei au putut, putem si noi.

Zis si facut. Am pus garsoniera la vanzare, am pus si terenul. Am vandut garsoniera mai repede, terenul mai greu, in cele din urma ne-am mutat toate lucrurile la parintii mei la Ploiesti si am pornit la drumul casei mult visate.

Am contactat un arhitect care ne-a placut cum punea problema si ce sfaturi ne dadea, am demarat proiectul dupa care am plecat in strangerea de autorizatii.

marți, 26 mai 2009

Viata la tara

Astazi am intrat pentru prima oara pe un alt blog " Viata la tara" si am gasit un interviu care mi-a mers la suflet.

Am avut in anii trecuti impresia ca stilul meu aparte de a privi viata si lucrurile , de altfel de neinteles de foarte multa lume, ma va transforma intr-o adevarata ciudata a societatii. Ajunsesem , atunci cand cunosteam persoane noi, sa imi fie teama sa ma exprim, sa spun ceea de gandesc de fapt, sa comentez evenimentele din jurul meu din punctul personal de vedere.
Orice intrebare cu trimitere spre subiectivism imi dadea o stare de nervozitate izvorata din acea limitare sociala a raspunsului. Niciodata nu poti spune ceea ce simti cu adevarat, tot timpul trebuie sa spui ceva sa inteleaga si ceilalti si mai ales sa nu fi luat drept nebun.

Pentruca imi place sa vorbesc, am gasit blogul, ca fiind acel pseudonim sub care iti exprimi adevarata personalitate si unde poti sa spui nelimitat si necenzurat ceea ce gandesti.

Viata la tara dupa ce ai trait-o atata timp la oras este un act de vointa si o responsabilitate pe care doar acele persoane care isi cunosc prioritatile si ingredientele fericirii , pot sa si le asume argumentat.

Viata la tara, asa cum mai spuneau si altii, nu este pentru oricine, sau este pentru oricine care vrea sa vada si si sa cunoasca si ceea ce e dincolo de limitarile urbane.

Nu am trait niciodata la tara, nu am avut bunici la tara si din momentul in care m-am mutat, parca am inceput efectiv sa traiesc. Tot timpul cauti acel ceva care sa te linisteasca interior, acel loc harazit tie si care sa te completeze perfect.

Cand am vazut prima oara terenul am simtit energia pamantului si am intrat rapid intr-o rezonanta cu el.

Niciodata nu mi-am dorit sa ajung acasa mai repede de la munca, nu imi mai doresc vacante, calatorii, simt ca acasa sunt intr-o deplina vacanta indiferent cata treaba este de facut.

Curtea este in permanenta schimbare, plantezi ceva, apoi vezi cum creste, vezi cum toate elementele interactioneaza, plante cu plante, plante cu animale.

Am inceput sa recunosc si eu dupa frunza marul, caisul, prunul, ciresul, a inceput sa nu-mi mai fie teama de paianjeni pentru ca ma ajuta si ma scapa de multe gaze care invadeaza terasa si tot asa.

Am realizat ca pentru a fi fericit nu trebuie sa te lupti cu natura ci pur si simplu sa faci parte din ea. Ai si tu locul tau in lantul firesc al lucrurilor , e de ajuns sa constientizezi lucrul asta, nimic mai mult.

Individul vs sistemul de valori

Cea mai frumoasa perioada din viata unui om este , dupa mine, copilaria. La varsta aceea suntem liberi in gandire, suntem sinceri si curati in gesturi, nu percepem limitarile realitatii, nu primim si nici nu invatam prea multe din setul de reguli ale conduitei in viata.

Pe masura ce crestem, lumina din ochi se stinge, mintea refuza sa mai depaseasca limita constientului, a realitatii, uitam sa fim vizionari, incepem sa ne punem prea multe intrebari, incepem sa concuram cu noi si cu cei din jur si sfarsim prin a fi ancorati profund intr-un sistem de valori care de multe ori nu ne caracterizeaza si in care nu ne simtim bine.

Ca o paralela, parca cineva ne arata o pereche de pantaloni cu o anumita croiala si toata viata alergam si facem o gramada de lucruri pentru a putea incapea perfect in acea pereche de pantaloni uitand de faptul ca ne-am nascut in pielea goala si ca putem alerga prin curte si in chiloti verde fosforescent, daca asta ne dorim.

Nu ai terminat o facultate, nu ai o casa pe pamant, o familie cu 2 copii , o masina mare, frumoasa, un cont in banca, inseamna ca nu ai reusit in viata.

Intrebi pe careva pe strada: Ce faci? Cum iti este?
Daca vei primi un raspuns de genul: Sunt bine, imi merge bine, am salariu bun, mi-am luat masina, un apartament, m-am casatorit, asteptam un copil. Ne dorim chiar 2....., am cam tot ce mi-am dorit in viata...... pleci multumit cu raspunsul primit si chiar invidios pe reusita in viata a respectivului.

Daca cineva ti-ar raspunde: Sunt fericit. Mi-am dorit de mic sa ma dau cu parapanta si zilele trecute am reusit sa fac asta. A fost senzational. Lucrez la o firma, nu foarte bine platit, insa stii... mi-au iesit rosiile in gradina. Le-am pus prima oara in toamna si acum sunt pline de viata......Hmmm... nu m-am casatorit, am pe cineva, ne iubim, nu simtim sa facem pasul asta. Ne dorim un copil, daca o sa putem sa-l avem o sa infiem unul.... dar stii? sunt si trist in acelasi timp. Mi-a murit ieri pisicul. Am plans o zi intreaga dupa el, imi era drag, ii cunosteam toate obiceiurile... si cam atat.


iar tu pleci spunandu-ti in gand: " Saracul.... e dus cu capul, cred ca din copilarie i se trage.."

Si cata dreptate ai atunci spunand asta. Din copilarie ni se trage la toti. Unii insa au sansa sa isi pastreze deschise anumite canale de comunicare cu universul absolut si tocmai ei sunt handicapatii unui sistem de valori pe care nici macar nu stim cine l-a inventat si brevetat.

Si ca sa raspund la vesnica intrebare -raspuns " De ce nu ai ramas in America? nu ai avut sansa sa reusesti?" am sa spun ca sunt cat se poate de recunoscatoare americii pentru faptul ca m-a facut sa realizez exact ceea ce imi doresc de la viata si ceea ce ma face pe mine personal fericita. Iar aceste lucruri nu le-am gasit acolo, insa am gasit reversul lor.

Mentionez, ca nu mi-am dorit un masina ( desi am una), as fi de mii de ori mai incantata sa ma pot deplasa cu bicicleta peste tot( dar este dificil la distante foarte mari, asa ca masina este o necesitate), nu imi doresc telefonul mobil pe care il am ( mi se pare mult mai frumoasa viata fara telefon si televizor), nu imi doresc sa am multi bani, nu imi doresc multe din sistemul actual de valori.

Imi doresc:
- sa ajung mai repede de la servici acasa si sa ma bucur de prezenta si voiciunea cainilor mei
- sa ajung acasa sa imi ud plantele si gardul viu si pomii
- saajung acasa si sa rad toata seara impreuna cu sotul meu
- sa ajung acasa sa studiez fiecare colt de curte, sa vad cum se trasforma, cum face floare un trandafir, cu zboara un fluture mov , cum bazaie o albina agitata sa culeaga polen
- sa ajung acasa si sa imi incarc bateriile cu toata energia pozitiva a locului si sa ma bucur de o gramada de lucruri marunte pe care imi este si greu sa le descriu, iar multora dintre voi foarte greu sa le intelegeti.

Asadar aleg! Aleg benevol sa fiu handicapatul sistemului actual de valori.

luni, 25 mai 2009

Stim oare ce suntem?

Discutand zilele trecute cu niste prieteni despre istoria tarii noastre , ma gandeam ca multe dintre obiceiurile noastre cotidiene din oras se datoreaza nu doar unei lipse elementare de educatie civica ci si faptului ca fara vina noastra, am fost ca popor, aruncati pur si simplu in civilizatie.

Social si psihologic vorbind, un popor isi modifica gandirea si comportamentul in perioade mult mai mari de timp cu conditia ca procesul evolutiv sa fie unul constant si in pasi siguri, ori la noi saltul s-a facut in 100 de ani, perioada mult prea mica de timp pentru ca un popor sa isi insuseasca principii si responsabilitati legate de civilizatie.

Sa nu uitam ca , nu mai departe de 1907 , adica acum 102 ani, populatia romana se RASCULA!!!!!, forma destul de primitiva de protest sau revolta.

Cu mici exceptii multe localitati au ajuns mari orase doar dupa cel de-al doilea razboi mondial, datorita orasenizarii fortate, mutarii unor efective masive de polulatie din mediul rural in noile blocuri de oras.

Ori aceasta miscare practica, fizica nu poate tine locul unei transformari de mentalitate. Ba dimpotriva a fost probabil una dintre cele mai nocive si mai ucigatoare tactici de depersonalizare a maselor din ultima perioada.

Romanul a ajuns , la o introspectie interioara, sa nu mai stie exact ce este. Cartea de identitate il localizeaza in oras, insa comportamentul tradeaza un rural greu de ascuns. E ca si cum l-ai imbraca pe badea Gheorghe in haine Versace. Aerul de om de la tara va iesi imediat in evidenta.

Trebuie sa recunoastem deschis fata de noi insine , ca suntem un popor inca de rurali, desi nici viata la tara nu mai este asa idilica si curata cum era odata.

Este foarte greu sa acceptam ideea ca in anul 2009 avem o identitate trunchiata, un comportament confuz ce tradeaza neincrederea in noi insine ca popor, lasand evident loc apucaturilor rele si nocive care speculeaza din plin vulnerablitatea noastra nationala.

Daca am putea accepta adevaratul nostru statut si a ne aplica incet dar corect de data asta regulile civilizatiei orasanesti, am mai avea o sansa de scapare, dar pentru asta este nevoie de mai mult de cat un om si de mai mult decat un gand.

Va astept cu pareri pro sau contra acestui subiect, cu propuneri sau solutii pentru a schimba ceva.

joi, 21 mai 2009

Europarlamentarele la sat

Deunazi discutam cu in vecin despre europarlamentare. Discutia a plecat de la cu totul altceva si anume un kilogram de branza de oaie pe care il doream eu a-l cumpara de la dumnealui.

Eu: - Ce faci bre nea Ioane, mergi luna viitoare la vot?

Ion: - Care vot? Da ce, iar votam? Pai n-am votat odata anul trecut? Iar vrea primarul sa-l votam? Futu-i mama lui, ca a zis ca da terenuri la tineret sa isi faca casa la marginea satului. Au pus cerere si ai mei, dar cica nu mai au terenuri libere.

Eu: - Nu bre nea Ioane, alea au fost alegeri de primar si fie vorba intre noi tot prost ati votat si anul trecut asa ca ce te mai miri, acuma sunt alte voturi, de europarlamentare si vaz ca mata esti cu astia portocalii.

Ion: - Euro..... ce? pai si pe cine votam acuma ca nu zise nimeni nimic?

Eu: - Pai cum cu cine votezi? Mata nu esti cu PDL-ul? sau de ce ti-ai lipit afis pe gard cu ei?

Ion: - Aaaaa, pai n-am eu treaba cu astia, afisul ala l-am luat de la Ghita a lui Stamate . Mi-a dat chiar 5 bucati. I-am zis : Da ma si mie niste hartie din aia ca am o gaura in gard si se vede urat". Am pastrat doar unul, restul mi le-a luat nevasta-mea. A zis ca ii trebuie ei la spalat geamurile ca e hartie din aia buna. Si zici ca trebuie sa votam iar..... pai si stim pe cine?

Eu: - Eu nu stiu, dar lu' matale iti spun aia la primarie atunci, nu-ti fa griji degeaba, mai bine da kilu' ala de branza ca ma tii aici cu banii fluturand in drum a pomana.

Ion: - Aoleu duduie Mirela, ca bine zici. Floricooooo, adu un kil de branza aici la gard pentru duduia Mirela.dar adu din ala bun , stii tu de unde, nu din ala pentru piata. Dar dumneavoastra nu candidati?

Eu: - Lasa nea Ioane, ca iti explic alta data cum sta treaba, doar mai am nevoie de branza si apoi ce-om mai avea de vorbit peste gard daca epuizam totul acum, nu?

Cum se scarpina un orasean in cap, la tara

Asa cum am tot scris de 2 ani incoace pe jurnalul casei mele, sunt o oraseanca sadea mutata la tara. Am trait la oras, nu am avut bunici la tara, asa ca tangenta mea cu mediul rural a fost sporadica.
Viata la tara, de cand ne-am construit casa nu conteneste sa fie pentru mine un mister si o inepuizabila sursa de surprize.
Nevand tentatii moderne ale orasului, atentia ta este indreptata catre detalii ce nu ti-ai imaginat vreodata ca vei avea timpul si rabdarea sa le observi.

De exemplu este fascinant de observat cum isi invata o pisica puiul sa vaneze, sau cum il cheama la masa dupa ce ea insasi a vanat ceva si cum puiul de oriunde este el ii intelege miorlaitul aparte si se indreapta mai mult taras spre mama pentru a se infrupta cu bunatatile aduse.

Vreau acum sa va relatez o istorioara hazlie intamplata in primavara asta si pe care am povestit-o la momentul respectiv pe jurnalul casei, dar tin sa o memorez si aici
Din seria " Diverse" ale jurnalului de casa

De cateva zile, ansamblul folcloric " Sunete de belciugate" are un nou membru. Jur ca nu am dat anunt de selectie, insa s-a prezentat direct, cu tupeu , fara CV si si-a impus punctul de vedere cu forta.

Este vorba de un arici, care nu stiu cum a ajuns, dar cert este ca s-a indragostit de noi si de restul membrilor ansamblului si acum nu mai vrea sa plece nici neam. Pentru ca bugetul alocat retributiilor este si el in criza, au urmat inevitabil proteste de strada!

Sasha a latrat in secvente de cate 2-3 minute dar nu a reusit sa se faca ascultat pentru care motiv a trecut la represalii incercand sa alunge noul intrus cu o bata ( mai exact un bat de dimensiuni medii )

Nero - in calitate de lider de sindicat, a fost mult mai nervos si mai vehement in discutiile purtate cu noul venit, la un moment dat starea de nervozitate a lui a crescut la limite alamante, gura fiindu-i plina de spume, tonul discutiei urcand vertiginos. Cu toate acestea, opozantul , scolit probabil la Beijing, l-a tratat linistit cu " fundul"!!!!

Rahan, motanul nostru negru, in calitate de felina smechera, s-a gandit ca ar fi bine sa se dea cu noul venit, poate maine poimaine acesta va deveni lider in batatura si atunci va avea si el de castigat, dar incercand sa se alinte a realizat pe propria piele ca noului personaj nu-i plac lingaii si pupatorii in fund asa ca a sters-o rapid din peisaj lasand apele sa se linisteasca un pic si totul sa fie dat uitarii.

In incheiere, am vrut n-am vrut, ne-am ales si cu un arici. Asta ce o mai manca ?.

I-am propus sotului meu, ca in loc sa ne preocupam de casa, ar trebui sa ne apucam sa construim o Arca, pentru ca vad ca animalele incep sa se adune si poate maine poimaine vedem cum lacul se umfla si da navala peste noi smile.gif

raspunsul a fost unul categoric: O sa construim cand o sa-ti creasca tie barba smile.gif. "
"

marți, 19 mai 2009

O zi de Mai la Belciugatele

Duminica seara in jurul orei 21.00 am ajuns acasa, in satul Candeasca din Comuna Belciugatele. Tot drumul de la aeroport pana acasa l-am petrecut meditand. Pe de o parte imi parea rau ca am facut saltul in trecut revenind acasa, iar pe de alta parte ma incercau anumite emotii de bucurie gandindu-ma la intalnirea pe care o sa o am cu restul formatiei "Doinele de Belciugatele", asa cum ne intitulam noi: eu, sotul meu, cainii Nero si Sasha si motani Rahan si Zorro.

De cum m-am dat jos din masina in fata portii, mi-am adus aminte de ce imi e draga mie viata la tara si de ce nu am ales sa raman in USA cand am avut ocazia sa o fac. Motivul principal este AERUL. Nicaieri nu am respirat un aer mai drag ca cel de acasa, o impletire dulceaga de mirosuri diferite si contradictorii, mirosul zecilor de salcami infloriti de pe malul apei, mirosul balegarului de oaie din curtea vecinului, mirosul ierbii proaspat cosite si mirosul fanului ars de pe malul opus.

Nu mi-am vazut gradina de o saptamana si parca vrand sa isi exprime bucuria revederii, fiecare planta incerca sa iasa in evidenta si sa imi ureze un Bun revenit!. Copacii parca erau mai frumosi, gardul viu s-a ridicat parca de pe vine, trandafirii si-au scos bobocii la lumina.

Cei doi catei nu mai pridideau cu inghesuiala printre picioarele mele, iscandu-se chiar o cearta din gelozie pentru atentia mea. Varfurile pantofilor mi-au fost umezite de semnele lor inocente si sincere de bucurie.

Admirand toate aceste detalii, am auzit in spate vocea sotului meu spunand:" Bine ai venit acasa, Sefa! Ne-a fost dor de tine si te asteapta atatea lucruri de facut!"

Linistea serii, oracaitul micilor broscute, cantecul greierilor, latraturile cainilor din vecini au completat tabloul feeric al unei seri obisnuite de Mai..... la tara.

Dintr-o data vorbele lui Creanga isi divulga adevaratul inteles in adancul sufletului tau :" Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul ... [ in care convietuiesc] ... mi se umple sufletul de bucurie "

luni, 18 mai 2009

O altfel de lume la 1179 km distanta

Saptamana trecuta am fost la Munchen cu firma, pentru Targul Expozitional de Transport Logistic de la Messe.

Am mai fost prin Germania insa numai in trecere, niciodata pentru a sta mai multe zile in acelasi loc.
Impresia generala asupra vizitei la Munchen este una foarte trista, in sensul ca suntem cu vreo 200 ani in urma si cu sanse aproape nule de a recupera ceva din acest timp. Mentalitatea oamenilor de acolo este atat de diferita de a noastra incat termenul este unul cat se poate de realist. Curatenia este la ordinea zilei, expresia bogatiei nu se face ca in cazul nostru cu foarte multa galagie si foarte mult sclipici ci doar poate printr-o adresa de buletin ce specifica o zona rezidentiala cu case scumpe si eventual o marca mai de lux de BMW sau Mercedes.
Cu toate acestea, bogati, medii sau saraci , oamenii prefera bicicleta ca mijloc de locomotie prin oras. Un oras decongestionat de traficul de masini prin acea infrastructura de autostrazi si benzi de mare viteza. Toate locurile publice au prevazute stative de bicicleta, trotuarele au benzi speciale pentru biciclete, benzi pe unde si sa vrei sa circuli nu prea poti ( tot timpul trebuie sa te dai deoparte ca sa treaca una, doua, trei biciclete dintr-un sens sau altul ). Lumea de diferite varste chiar si foarte inaintate folosesc bicicleta pentru a merge chiar si la teatru sau la opera.

Un alt aspect care mi-a placut extraordinar de mult este verdeata. Foarte , foarte multa verdeata, garduri vii la case ( nu de ciment sau fier forjat inalte de 3m ca la noi), orasul este in perioada asta o splendoare de castani rosii sau roz. Oriunde te intorci vezi un castan cu florile rosii sau o tufa imensa de liliac.

Cultul excesiv pentru istorie si traditie este o caracteristica generala a vesticilor, insa ceea ce face interesant Munchenul este beraria Lowe care poate acomoda pana la 5000 persoane simultan cu ocazia October fest si binenteles cele 2 mari atractii unice ale Europei : fabrica de autoturisme BMW si Stadionul Allianz Arena , cel mai modern stadion din Europa.

Amandoua atractiile sunt vizitabile, cu programare prealabila pentru vizitarea propriu-zisa a fabricii si acesul efectiv pe stadion. Pentru restul, galeriile expozitionale sunt free , iar Muzeu BMW se viziteaza contra cost.

Cam atat in cuvinte, restul in imagini in galeria de poze.